Recunosc, mă calific cu succes la titlul de cel mai inconsecvent blogger din lume dar, damn! oricum am ajuns atât de târziu aici încât nu mai contează când şi de ce scriu.
În ultima mea călătorie prin Cluj, oraşul comorilor vieţii mele, mi s-a cerut colaborarea pentru o revistă de teatru a cărei temă era "Izolarea prin muzică". Raluca Sas, redactor la Maninfest (căci despre acea revistă este vorba), amică din copilărie, avusese brusc revelaţia: tu stai în Bucureşti! Şi scrii! Cerându-i să mă lămurească la ce se referă cu acea temă, am tras nişte concluzii şi articolul a căpătat o formă.
Ca de obicei, o să pornesc din trei capete de Rahova, cu o conexiune prin Vitan. Săptămâna trecută apare Sorin în Bucureşti. (Cine nu ştie cine e, ruşine! :))) Încărcat cu plasa cu mâncare, îngrozit de distanţele din oraşul mare şi capital dar aducandu-mi între altele un mp3 player. Admit că nu mă gândisem până vineri la modul serios să îmi iau unul. Aşa, primindu-l, mi-am zis, hai să vedem cum e să te izolezi prin muzică de lume şi gălăgie, după cum explicase Raluca în Cluj.
În prima fază naiv mi-am pus muzică din toate genurile. În două zile am dat-o pe Tori pentru integrala P.O.D., pe Bjork pentru Korn. I-am păstrat pe Fiona Apple şi Suede dar a trebuit să renunţ la chestiile simfonice. Cu un player dat la maxim n-ai nici o şansă să scapi de zgomotul traficului, de sunetul şinelor şi mai ales de ţărănia oamenilor din tramvai. Ieri ascultam "Set it off" şi totuşi am putut desluşi dilemele unui manelist de Antiaeriana, intrerupte de "Bah, ce bună e pizda aia!".
Tot tramvaiul rămâne tema mea predilectă. Cred că viaţa acestui oraş, în autenticitatea ei, n-o găseşti nici în metrou, nici pe jalnicele trolee din Drumul Taberei, ca să nu zic de favoriţii sorţii care se blochează în trafic, înghesuiţi în acele obositoare Mercedesuri de pe liniile privilegiate (chiar, a observat cineva cât de mizerabile sunt cursele lui 117? Aşa ca pentru Ferentari!). Tramvaiul rămâne, prin peisajele ce le poartă cotidian întru nefiinţă, cea mai sublimă experienţă bucureşteană. Că mergi cu 21 sau 41, numerele rămân o vagă convenţie. Omul pur, românul integral, viaţa în forma ei involuată merge cu tramvaiul sau alături de ea. În trei zile am văzut una bucată om dormind pe linie la ora 16 şi una bucată om căzând în faţa tramvaiului. Starea celor doi nu mai trebuie comentată, nu? Iar dacă eu, cu drumurile mele simple am văzut de două ori aşa ceva nici nu îmi imaginez cât de banal pare asta unui vatman cu experienţă.
În ultima mea călătorie prin Cluj, oraşul comorilor vieţii mele, mi s-a cerut colaborarea pentru o revistă de teatru a cărei temă era "Izolarea prin muzică". Raluca Sas, redactor la Maninfest (căci despre acea revistă este vorba), amică din copilărie, avusese brusc revelaţia: tu stai în Bucureşti! Şi scrii! Cerându-i să mă lămurească la ce se referă cu acea temă, am tras nişte concluzii şi articolul a căpătat o formă.
Ca de obicei, o să pornesc din trei capete de Rahova, cu o conexiune prin Vitan. Săptămâna trecută apare Sorin în Bucureşti. (Cine nu ştie cine e, ruşine! :))) Încărcat cu plasa cu mâncare, îngrozit de distanţele din oraşul mare şi capital dar aducandu-mi între altele un mp3 player. Admit că nu mă gândisem până vineri la modul serios să îmi iau unul. Aşa, primindu-l, mi-am zis, hai să vedem cum e să te izolezi prin muzică de lume şi gălăgie, după cum explicase Raluca în Cluj.
În prima fază naiv mi-am pus muzică din toate genurile. În două zile am dat-o pe Tori pentru integrala P.O.D., pe Bjork pentru Korn. I-am păstrat pe Fiona Apple şi Suede dar a trebuit să renunţ la chestiile simfonice. Cu un player dat la maxim n-ai nici o şansă să scapi de zgomotul traficului, de sunetul şinelor şi mai ales de ţărănia oamenilor din tramvai. Ieri ascultam "Set it off" şi totuşi am putut desluşi dilemele unui manelist de Antiaeriana, intrerupte de "Bah, ce bună e pizda aia!".
Tot tramvaiul rămâne tema mea predilectă. Cred că viaţa acestui oraş, în autenticitatea ei, n-o găseşti nici în metrou, nici pe jalnicele trolee din Drumul Taberei, ca să nu zic de favoriţii sorţii care se blochează în trafic, înghesuiţi în acele obositoare Mercedesuri de pe liniile privilegiate (chiar, a observat cineva cât de mizerabile sunt cursele lui 117? Aşa ca pentru Ferentari!). Tramvaiul rămâne, prin peisajele ce le poartă cotidian întru nefiinţă, cea mai sublimă experienţă bucureşteană. Că mergi cu 21 sau 41, numerele rămân o vagă convenţie. Omul pur, românul integral, viaţa în forma ei involuată merge cu tramvaiul sau alături de ea. În trei zile am văzut una bucată om dormind pe linie la ora 16 şi una bucată om căzând în faţa tramvaiului. Starea celor doi nu mai trebuie comentată, nu? Iar dacă eu, cu drumurile mele simple am văzut de două ori aşa ceva nici nu îmi imaginez cât de banal pare asta unui vatman cu experienţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu