Recitind eu postarea mea despre cutremur, am realizat că am promis o poveste cu umbrele. Amintirea mi-a fost întărită de slaba campanie ce se face pentru europarlamentare. Mesajele leşinate pentru aceste alegeri nici măcar nu mă mai scot din sărite. Partidul de rezonanţă băsesciană crede că tema asta a familiei are vreun impact însă e departe de ideea bună cu dirigintele ocupat cu referendumul de acu 2 ani.
Tot de la ei mi-a căzut în mână ceva pliant în care acel minunat TRU (jurnalist prost care acum îşi primeşte recompensa pentru linguşelile ultimilor ani, da, acel om care nu a putut înţelege noţiunea de de politică editorială a Cotidianului, revoltându-se pentru faptul că redacţia acelui ziar i-a cerut să aleagă între scris şi politică) promite că ne va fi bine şi ok, etern şi monoton slogan de campanie ridicolă iar Monica Macovei că va lupta împotriva corupţiei. Am zis, hopa! doamna Macovei merge în Parlamentul European să facă treabă. Totuşi, dilema mea e următoarea, de ce de acolo? Eu nu sunt un om priceput în ale anchetelor dar credeam că dacă vrei să lupţi contra corupţiei, stai în Bucureşti, devii membru al comisiei juridice din ceva cameră a parlamentului nostru, dacă tot ai refuzat postul de ministru al justiţiei, şi lupţi de-aici. Apoi m-am clarificat, acum în creierul meu este o imagine clară şi inocentă: călăreaţa pe cal alb a legii, zâna măiastră a codurilor penale, ea, cea care în 2005 a luat practica numirii procurorilor importanţi de la C.S.M., rezervând-o pentru sine (şi e dureroasă în bărci şi vizibilă pentru orice om care ştie alfabetul şi aritmetica, această măsură), cea mai Monica din România, mai tare decât Bârlădeanca şi să nu zic, Columbeanca, vrea să stârpească actele de corupţie din toată Uniunea. Mai precis pe cele din Danemarca, şi Suedia, şi Finlanda! Că doar trebuie să fie o minciună sfruntată informaţia că nu prea găseşti corupţi pe acolo, ştie ea!
Cazul Stolojan este demn de menţionat dacă tot vorbesc despre băsescieni. Acest personaj sinistru al politicii româneşti, uşor parfumat cu arome de securist şi niciodată menţionat în discursurile anticorupţie ale colegilor de partid (şi menţionez că fac această afirmaţie bazat pe nişte articole de acum doi ani unde cu seninătate, se povestea cum domnul consilier pe atunci la Cotroceni, deţine hoteluri de milioane bune de euro pe Valea Prahovei, din ce bani? întreb şi eu ca naivul, din salariul de la Banca Mondială s-ar spune, dar cât a putut fi şi acela încât să ajungi investitor major în cea mai importantă zonă turistică a României?). Acest Robocop al scenei politice româneşti, mater lacrimosa al renunţărilor la candidaturi, spune că va lupta pentru situaţia economică a amărâtei naţiuni valahe. Păi de ce n-a făcut-o cât era prim ministru? Eu am trăit acel an al marii guvernări neocomuniste Stolojan dar nu îmi aduc aminte să o fi dus bine, ai mei nu îşi amintesc nici atât. Lumea a dus-o mai bine în vremea lui Isărescu, ceva ceva în timpul lui Năstase şi oarecum ok sub Tăriceanu. Mitul Stolojan prim ministru, ajuns aproape unul fondator al României contemporane, este fals dar construit cu migală şi ipocrizie.
Trec repede de poeziile vadimarde cu iz de gigi şi ajung la liberali. Acest partid pe care odinioară îl simpatizam, ceea ce începe să fie o amintire, a umplut Bucureştiul cu bannere pe care scrie că Europa este liberală. Crin stă în mijlocul candidaţilor, frumuşel cum e el, zâmbitor şi cuminte, înconjurat de alte surâsuri diafane dacă nu chiar comice. Se zice că oamenii superiori zâmbesc mereu, poate asta vor să arate ei. Însă onor perdantul în cursa pentru parlament şi cea pentru preşedenţia C.J. Satu Mare, Ovidiu Silaghi, ministru de turism în care calitate a făcut aproximativ nimic, nu îmi poate inspira prea multă superioritate. Nu îl pot uita intrând în barul teatrului din Satu Mare, arogant şi prost, pe lângă zvonurile despre o fabuloasă avere cam nejustificabilă. Însă din nou am dileme. Bun, vorbind principial, Uniunea Europeană este un produs al democraţiilor şi filosofiilor liberale. Dar mesajul lor se referă oare la chestiuni atât de profunde, merg oare strategii P.N.L. până la Locke şi Thomas Morus? Nu cred şi de aceea sloganul lor este unul mincinos. Europa este populară în primul rând, apoi socialistă. Grupul liberal este al treilea ca mărime şi extrem de insignifiant ca activitate şi vizibilitate politică.
Stau în Rahova, ergo stau în sectorul 5. Pentru un om care stă pe aici asta înseamnă că Vanghelie spune că avem nevoie de oameni ca Severin. Tristă ţara în care Marean recomandă un fost ministru de externe, fost preşedinte al O.S.C.E., urâtă şi murdară ţara unde în noiembrie 2008 acelaşi primar de sector garanta pentru Ecaterina Andronescu, rector al Politehnicii. Un analfabet care recomandă un profesor universitar se aseamănă cu Liiceanu care îl recomandă pe Băsescu iar asta spune multe şi aproape tot.
Anul trecut am avut onoarea de a mă implica în campania electorală a unui uninominalizat. Persoana sau partidul sunt irelevante în contextul de faţă. Acea experienţă mi-a dat subiectul unei comedii pe care dragul meu Vladuţ, cu care stateam la un cort, probabil o mai aşteaptă. Am mai afirmat că pensionarul bucureştean generic merită un loc în Atlasul de Mitocănie al celor de la Guerilla. Într-o zi oarecare am fost sunat de cineva din stafful de campanie: venim cu umbrele! Eram singur la cort şi învăţat deja cu ce înseamnă asta când ai de dat brichete şi pixuri, l-am sunat urgent pe Vlad să vină să mă ajute. Au ajuns umbrelele dar le-am ascuns bine în fundul cortului, conştient fiind că dacă vede careva ce am acolo voi fi linşat la propriu. Între timp au mai apărut 6 sau 7 tineri care munceau mai intens pentru acea campanie şi am calculat noi că am fi de ajuns pentru lupta ce se pregătea cu oamenii din cartierul Pajura. Un calcul prost. După ce s-a aflat că distribuim umbrele, coada a devenit imensă, agresivă, nesimţită. M-am simţit umilit că sunt român. Doi oameni sprijineam cortul să nu cadă, alţii 5 dădeau pliantele şi umbrelele. A apărut şi Vlad, părea îngrozit la modul comic de ce vedea. Oamenii, mai ales pensionari, aproape se băteau pentru a ajunge în faţă. Scenă caragialistă cu final trivial. Umbrelele s-au terminat, băieţii din stafful de campanie au plecat iar eu cu Vlad a trebuit să suportăm pentru încă ceva ore privirile mustrătoare ale bătrânilor care treceau pe lângă cort şi ne întrebau cu un aer neîncrezător:
- Mai aveţi umbrele?
- Nu!
- Hai că ştiu că mai trebuie să aveţi!
- Nu domnule/doamnă! Chiar nu mai avem.
- Hai nu vă mai faceţi, precis v-aţi ţinut şi vouă câteva!
Iar eu nesimţit cum arar îmi stă în fire:
- Da, uite, am ţinut una pentru mine, dar e a mea şi de-a dracu nu o dau!
Umbrela mea am dat-o până la urmă domnului de la fast food. Rămăsese poate singurul personaj simpatic din zonă. Dacă îmi amintesc bine şi Vladuţ a dat-o pe a lui aceluiaşi om.
Tot de la ei mi-a căzut în mână ceva pliant în care acel minunat TRU (jurnalist prost care acum îşi primeşte recompensa pentru linguşelile ultimilor ani, da, acel om care nu a putut înţelege noţiunea de de politică editorială a Cotidianului, revoltându-se pentru faptul că redacţia acelui ziar i-a cerut să aleagă între scris şi politică) promite că ne va fi bine şi ok, etern şi monoton slogan de campanie ridicolă iar Monica Macovei că va lupta împotriva corupţiei. Am zis, hopa! doamna Macovei merge în Parlamentul European să facă treabă. Totuşi, dilema mea e următoarea, de ce de acolo? Eu nu sunt un om priceput în ale anchetelor dar credeam că dacă vrei să lupţi contra corupţiei, stai în Bucureşti, devii membru al comisiei juridice din ceva cameră a parlamentului nostru, dacă tot ai refuzat postul de ministru al justiţiei, şi lupţi de-aici. Apoi m-am clarificat, acum în creierul meu este o imagine clară şi inocentă: călăreaţa pe cal alb a legii, zâna măiastră a codurilor penale, ea, cea care în 2005 a luat practica numirii procurorilor importanţi de la C.S.M., rezervând-o pentru sine (şi e dureroasă în bărci şi vizibilă pentru orice om care ştie alfabetul şi aritmetica, această măsură), cea mai Monica din România, mai tare decât Bârlădeanca şi să nu zic, Columbeanca, vrea să stârpească actele de corupţie din toată Uniunea. Mai precis pe cele din Danemarca, şi Suedia, şi Finlanda! Că doar trebuie să fie o minciună sfruntată informaţia că nu prea găseşti corupţi pe acolo, ştie ea!
Cazul Stolojan este demn de menţionat dacă tot vorbesc despre băsescieni. Acest personaj sinistru al politicii româneşti, uşor parfumat cu arome de securist şi niciodată menţionat în discursurile anticorupţie ale colegilor de partid (şi menţionez că fac această afirmaţie bazat pe nişte articole de acum doi ani unde cu seninătate, se povestea cum domnul consilier pe atunci la Cotroceni, deţine hoteluri de milioane bune de euro pe Valea Prahovei, din ce bani? întreb şi eu ca naivul, din salariul de la Banca Mondială s-ar spune, dar cât a putut fi şi acela încât să ajungi investitor major în cea mai importantă zonă turistică a României?). Acest Robocop al scenei politice româneşti, mater lacrimosa al renunţărilor la candidaturi, spune că va lupta pentru situaţia economică a amărâtei naţiuni valahe. Păi de ce n-a făcut-o cât era prim ministru? Eu am trăit acel an al marii guvernări neocomuniste Stolojan dar nu îmi aduc aminte să o fi dus bine, ai mei nu îşi amintesc nici atât. Lumea a dus-o mai bine în vremea lui Isărescu, ceva ceva în timpul lui Năstase şi oarecum ok sub Tăriceanu. Mitul Stolojan prim ministru, ajuns aproape unul fondator al României contemporane, este fals dar construit cu migală şi ipocrizie.
Trec repede de poeziile vadimarde cu iz de gigi şi ajung la liberali. Acest partid pe care odinioară îl simpatizam, ceea ce începe să fie o amintire, a umplut Bucureştiul cu bannere pe care scrie că Europa este liberală. Crin stă în mijlocul candidaţilor, frumuşel cum e el, zâmbitor şi cuminte, înconjurat de alte surâsuri diafane dacă nu chiar comice. Se zice că oamenii superiori zâmbesc mereu, poate asta vor să arate ei. Însă onor perdantul în cursa pentru parlament şi cea pentru preşedenţia C.J. Satu Mare, Ovidiu Silaghi, ministru de turism în care calitate a făcut aproximativ nimic, nu îmi poate inspira prea multă superioritate. Nu îl pot uita intrând în barul teatrului din Satu Mare, arogant şi prost, pe lângă zvonurile despre o fabuloasă avere cam nejustificabilă. Însă din nou am dileme. Bun, vorbind principial, Uniunea Europeană este un produs al democraţiilor şi filosofiilor liberale. Dar mesajul lor se referă oare la chestiuni atât de profunde, merg oare strategii P.N.L. până la Locke şi Thomas Morus? Nu cred şi de aceea sloganul lor este unul mincinos. Europa este populară în primul rând, apoi socialistă. Grupul liberal este al treilea ca mărime şi extrem de insignifiant ca activitate şi vizibilitate politică.
Stau în Rahova, ergo stau în sectorul 5. Pentru un om care stă pe aici asta înseamnă că Vanghelie spune că avem nevoie de oameni ca Severin. Tristă ţara în care Marean recomandă un fost ministru de externe, fost preşedinte al O.S.C.E., urâtă şi murdară ţara unde în noiembrie 2008 acelaşi primar de sector garanta pentru Ecaterina Andronescu, rector al Politehnicii. Un analfabet care recomandă un profesor universitar se aseamănă cu Liiceanu care îl recomandă pe Băsescu iar asta spune multe şi aproape tot.
Anul trecut am avut onoarea de a mă implica în campania electorală a unui uninominalizat. Persoana sau partidul sunt irelevante în contextul de faţă. Acea experienţă mi-a dat subiectul unei comedii pe care dragul meu Vladuţ, cu care stateam la un cort, probabil o mai aşteaptă. Am mai afirmat că pensionarul bucureştean generic merită un loc în Atlasul de Mitocănie al celor de la Guerilla. Într-o zi oarecare am fost sunat de cineva din stafful de campanie: venim cu umbrele! Eram singur la cort şi învăţat deja cu ce înseamnă asta când ai de dat brichete şi pixuri, l-am sunat urgent pe Vlad să vină să mă ajute. Au ajuns umbrelele dar le-am ascuns bine în fundul cortului, conştient fiind că dacă vede careva ce am acolo voi fi linşat la propriu. Între timp au mai apărut 6 sau 7 tineri care munceau mai intens pentru acea campanie şi am calculat noi că am fi de ajuns pentru lupta ce se pregătea cu oamenii din cartierul Pajura. Un calcul prost. După ce s-a aflat că distribuim umbrele, coada a devenit imensă, agresivă, nesimţită. M-am simţit umilit că sunt român. Doi oameni sprijineam cortul să nu cadă, alţii 5 dădeau pliantele şi umbrelele. A apărut şi Vlad, părea îngrozit la modul comic de ce vedea. Oamenii, mai ales pensionari, aproape se băteau pentru a ajunge în faţă. Scenă caragialistă cu final trivial. Umbrelele s-au terminat, băieţii din stafful de campanie au plecat iar eu cu Vlad a trebuit să suportăm pentru încă ceva ore privirile mustrătoare ale bătrânilor care treceau pe lângă cort şi ne întrebau cu un aer neîncrezător:
- Mai aveţi umbrele?
- Nu!
- Hai că ştiu că mai trebuie să aveţi!
- Nu domnule/doamnă! Chiar nu mai avem.
- Hai nu vă mai faceţi, precis v-aţi ţinut şi vouă câteva!
Iar eu nesimţit cum arar îmi stă în fire:
- Da, uite, am ţinut una pentru mine, dar e a mea şi de-a dracu nu o dau!
Umbrela mea am dat-o până la urmă domnului de la fast food. Rămăsese poate singurul personaj simpatic din zonă. Dacă îmi amintesc bine şi Vladuţ a dat-o pe a lui aceluiaşi om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu