zilele astea au venit la mine, în rahova iubită şi adorată, doi prieteni din satu mare, studenţi în cluj, cu scopul bine definit de a participa la concertul in flames, trupă după care nu mă omor dar, e drept, fiecare cu ce îi place. pentru mine fiecare vizită de ardeleni este un motiv de bucurie, îmi revine brusc accentul de-acasă şi încep să reafirm superioritatea ardealului asupra sudului. evident că sunt ipocrit, doar stau în bucureşti de un an jumate, şi nu mă bate gândul să plec. dar cel puţin pentru o vreme puţină trăiesc şi eu cu monotonia aceea plăcută pe care o ştie orice ardelean că o are între ai lui. toţi sătmărenii ne strângem în oraş la beri prelungi şi ne privim mândri: niciodată nu am văzut atâţia ardeleni pe metru pătrat în bucureşti! e concluzia firească.
orgoliul nostru al ardelenilor este maxim. deşi au trecut 90 de ani de la sfânta şi nemaipomenita şi extravaganta şi profunda unire cu regatul, mai avem în noi sentimentul că suntem o naţiune separată, că fără noi universul s-ar roti mai încet, că tot ce e bun în ţara asta e al nostru (şi pe eminescu ni-l revendicăm cu patos, ceea ce nu e complet fals, originile ardeleano-bănăţene ale lui mihai fiind un truism al istoriei literare dar uităm că a afirma că eminescu e ardelean este ca şi cum ai spune de obama că e dintr-un trib kenyan şi că se comportă ca atare) şi că ceilalţi români sunt un fel de mix puturos. absurditatea acestei atitudini vine şi din altă perspectivă. dacă o majoritate românească ardeleană ar afirma că suntem o naţiune distinctă, să zicem pe model elveţian sau belgian, ar mai fi o treabă. dar în fudulia noastră nu ne prea plac nici ungurii. hai fie, germanii merg, au făcut sighişoara şi sibiul, ne-au civilizat. dar unde mai găseşti tu nemţi în ardeal? la liceul german din satu mare limba de comunicare este maghiara şi e aproape imposibil să termini liceul acela fără să ai habar de ea.
şi totuşi ne afirmăm ca ardeleni. sunt subiectiv în privinţa asta, am locuit în satu mare şi în cluj înainte de a veni în oraşul mare şi nu m-aş putea detaşa de o anumită lentoare, de un anume fel de ipocrizie plăcută, liniştită, fără mari consecinţe. cred că nici de acea aroganţă nu aş putea scăpa vreodată. dar nici nu trebuie, e în specificul nostru, e în românitatea noastră aparte, dar totuşi românitate, să fim aşa. ceea ce ne întreţine iluzia superiorităţii este acel mit al bunului simţ aproape britanic ce îl avem. dar revenind la cei doi amici veniţi practic pentru prima dată în bucureşti, nu am putut să nu remarc uluirea lor în faţa atitudinii extrem de civilizate ce o au oamenii care servesc în magazine, la restaurante, la bilete sau la ţigări. erau uluiţi tocmai din acea perspectivă mitizantă a nesimţirii sudiste opuse ancestralului bun simţ ardelean. ne amăgim cu lucruri ce ţin la urma urmei de educaţie personală şi le ridicăm la rang de virtute locală. români nesimţiţi sunt şi în cluj şi în bucureşti. dar sunt români proşti şi în roma sau new york. asta nu va descalifica automat comunitatea românească din acele oraşe. e ca în situaţia mediatizată a românilor italieni cinstiţi în marea lor majoritate.
evident există şi excepţiile. aseară aceiaşi eroi, sabin şi florian, au luat eterna ţeapă a noului venit în club a. au plătit 5 lei intrarea care costă 3. dar să fie oare bodyguarzii de acolo semnificativi pentru românismul atât de dispreţuit de noi? să minţim spunând că în vreun oraş ardelean procentul de manelişti e mai mic? (în bucureşti specia asta abnormă este mai vizibilă din motive ce le poate explica statistica, sunt mai vizibili pentru că bucureştiul are milioane de oameni din care procentual majoritatea sunt maneliştii, satu mare are zeci de mii din care aproape jumate sunt unguri iar restul de români cuprind o majoritate manelistă evidentă deci mai puţin vizibilă. ungurii nu se prea omoară după guţă, minune sau salamuri)
e o chestiune personală până la urmă. indiferent de zona din care venim o să ne simţim minoritari pentru că românia mai are de depăşit nişte etape până la normalizare. şi poate atunci nici ardelenii nu vor mai face caz de ei. ceea ce clamează la urma urmei, acel bun simţ, acea politeţe, acea disciplină sunt doar valenţele unei normalităţi pe care o găsim mai greu în bucureşti pentru că nu ştim deschide ochii întotdeauna mai larg
orgoliul nostru al ardelenilor este maxim. deşi au trecut 90 de ani de la sfânta şi nemaipomenita şi extravaganta şi profunda unire cu regatul, mai avem în noi sentimentul că suntem o naţiune separată, că fără noi universul s-ar roti mai încet, că tot ce e bun în ţara asta e al nostru (şi pe eminescu ni-l revendicăm cu patos, ceea ce nu e complet fals, originile ardeleano-bănăţene ale lui mihai fiind un truism al istoriei literare dar uităm că a afirma că eminescu e ardelean este ca şi cum ai spune de obama că e dintr-un trib kenyan şi că se comportă ca atare) şi că ceilalţi români sunt un fel de mix puturos. absurditatea acestei atitudini vine şi din altă perspectivă. dacă o majoritate românească ardeleană ar afirma că suntem o naţiune distinctă, să zicem pe model elveţian sau belgian, ar mai fi o treabă. dar în fudulia noastră nu ne prea plac nici ungurii. hai fie, germanii merg, au făcut sighişoara şi sibiul, ne-au civilizat. dar unde mai găseşti tu nemţi în ardeal? la liceul german din satu mare limba de comunicare este maghiara şi e aproape imposibil să termini liceul acela fără să ai habar de ea.
şi totuşi ne afirmăm ca ardeleni. sunt subiectiv în privinţa asta, am locuit în satu mare şi în cluj înainte de a veni în oraşul mare şi nu m-aş putea detaşa de o anumită lentoare, de un anume fel de ipocrizie plăcută, liniştită, fără mari consecinţe. cred că nici de acea aroganţă nu aş putea scăpa vreodată. dar nici nu trebuie, e în specificul nostru, e în românitatea noastră aparte, dar totuşi românitate, să fim aşa. ceea ce ne întreţine iluzia superiorităţii este acel mit al bunului simţ aproape britanic ce îl avem. dar revenind la cei doi amici veniţi practic pentru prima dată în bucureşti, nu am putut să nu remarc uluirea lor în faţa atitudinii extrem de civilizate ce o au oamenii care servesc în magazine, la restaurante, la bilete sau la ţigări. erau uluiţi tocmai din acea perspectivă mitizantă a nesimţirii sudiste opuse ancestralului bun simţ ardelean. ne amăgim cu lucruri ce ţin la urma urmei de educaţie personală şi le ridicăm la rang de virtute locală. români nesimţiţi sunt şi în cluj şi în bucureşti. dar sunt români proşti şi în roma sau new york. asta nu va descalifica automat comunitatea românească din acele oraşe. e ca în situaţia mediatizată a românilor italieni cinstiţi în marea lor majoritate.
evident există şi excepţiile. aseară aceiaşi eroi, sabin şi florian, au luat eterna ţeapă a noului venit în club a. au plătit 5 lei intrarea care costă 3. dar să fie oare bodyguarzii de acolo semnificativi pentru românismul atât de dispreţuit de noi? să minţim spunând că în vreun oraş ardelean procentul de manelişti e mai mic? (în bucureşti specia asta abnormă este mai vizibilă din motive ce le poate explica statistica, sunt mai vizibili pentru că bucureştiul are milioane de oameni din care procentual majoritatea sunt maneliştii, satu mare are zeci de mii din care aproape jumate sunt unguri iar restul de români cuprind o majoritate manelistă evidentă deci mai puţin vizibilă. ungurii nu se prea omoară după guţă, minune sau salamuri)
e o chestiune personală până la urmă. indiferent de zona din care venim o să ne simţim minoritari pentru că românia mai are de depăşit nişte etape până la normalizare. şi poate atunci nici ardelenii nu vor mai face caz de ei. ceea ce clamează la urma urmei, acel bun simţ, acea politeţe, acea disciplină sunt doar valenţele unei normalităţi pe care o găsim mai greu în bucureşti pentru că nu ştim deschide ochii întotdeauna mai larg
uite de aceea unii omuletzi raman prin locurile natale, vor sa construiasca ceva acolo, chiar daca e de zeci de ori mai greu, fara sprijin din partea autoritatilor, dar cu suport moral, spiritual si fizic din partea semenilor, mai uniti prin nordul tzarii ca nicaieri in alta parte, mai dornici si mai porniti pe fapte maretze decat rusinea sudului, culoarea aceea cenusie a saraciei ce-o regasesti peste tot acolo, in haine, pe chipurile fiintzelor cu pretenii de cetatean al romaniei, peste tot.. unii sunt mascati de masini si haine scumpe..dar inauntru sufletelor lor bate vantul..si e grav.. ei sa ne reprezinte oare? merita? nordul e altfel.. de la oradea/satu mare pana in est la suceava/iasi/botosani.. lumea creeaza, simte, traieste..si traieste cu cativa ani mai mult pentru ca nu se duc la bucuresti sa ajunga sclavi pentru altii ce cred ca si-au facut un nume, dar de fapt brandul lor nu e decat o facatura construita pe spatele nostru, a celor care ne dorim sa facem ceva cu adevarat! lucrez cu copii..am in jur de 200 de copii care vor sa invetze cve..o arta..ceva util si placut cu care sa-si umple timpul liber, care-i poate lansa in viatza, oriunde vor alege ei.. incepe sa se vada totusi ca orasele mari unde isi petrec anii studentiei ii trimit inapoi acasa.. unde la fel poti sa castigi un banutz insa taxele si pretzurile nu te indeamna spre suicid.. unde iti este de o mie de ori mai usor si mult mai placut sa dai nastere la ceva venit din mintea sau sufletul tau..si cu care dai peste nas oricarui cetatean al romaniei sudice! ai ajuns vreodata in bucovina? ai ajuns vreodata in maramures? ai vizitat un prieten care face facultate in iasi, sa petreci cateva zile cu oameni minunati care mereu te fac sa te simti ca acasa? te simti afectat de criza..de stress..de mai stiu eu ce? pofteste in nord! avem treaba de facut, avem satisfactii nenumarate de trait :)
RăspundețiȘtergere