luni, 6 aprilie 2009

pleaşca din tramvai

După un weekend atât de liniştitor în fragmentele sale de climă şi totuşi atât de incongruent pentru viaţa mea, eram convins că nimic nu mă va scoate din letargia asta tomnatică pe care corpul meu o confunda cu astenia de primăvară. Şi totuşi am simţit că Bucureştiul îmi oferă prin doar simpla sa vibraţie o alternativă. Niciodată nu aş fi crezut să mă mişte atât de tare ipocrizia şi lenea oamenilor din tramvaiul 32. Am râs în hohote şi mai ales în dispreţul a două certăreţe inutile care îşi revendicau amândouă un amărât de scaun. Plecasem de la şcoală cu o pauză de masă la "Împinge tava" şi o plimbare pe Calea Moşilor absolut hotărât să iau 117 până în spatele blocului meu dar renunţasem după ce autobusul se umpluse la Piaţa Unirii cu câteva triburi de ferentarezi (şi pt cei care înţeleg ce înseamnă asta fac precizarea, nu o spun cu o conotaţie rasistă, sufletul meu nu se poate plia pe aşa ceva, remarc doar că "ţigănia" de acolo se poate aplica la fel şi românilor cartierişti din Bucureşti). Ajuns la rondul unde întoarce tramvaiul, mi-am aprins absolut liniştit o ţigară privind în zare bulevardul Regia Maria invadat de un trafic de zile mari. La a doua ţigară trecuseră deja trei tramvaie pe lângă mine dar nu mi se ivise şansa de a urca în ele. Aglomeraţia din staţie îmi inhiba orice pornire de a ajunge mai repede acasă şi îmi admiram filosofic calmul ardelenesc cu care aşteptam să vină o rablă mai goală în care să încapă marele meu corp dar şi singuraticul meu suflet. Într-un târziu şansa s-a ivit, au venit consecutiv două 32, evident că l-am luat pe ultimul, ce mai contau cele două minute în plus, şi m-am postat lângă uşă. În definitiv cobor la a patra staţie aşa că nu avea rost să mă înghesui. Între timp lângă mine o venerabilă dar straniu de agilă doamnă pensionară îşi aruncă sacoşa exact sub megabucile unei respectabile tipe 30+. Când femeia simte că se aşează pe ceva ce nu face parte din anatomia firească a unui scaun de tramvai, sare mirată şi se întoarce să vadă peste ce a dat. Tacticos bătrâna subretă (căci aşa îmi părea mie) începe să ţipe la ea că i-a ocupat locul. Majoreta ofuscată începe să îi dea replici pe acelaşi ton invocând faptul că i se ocupă locul. Într-un final, tânăra, după ce argumentează cu bun simţ că e o chestiune de educaţie să nu iei chiar aşa bagabonţeşte locul altora în tramvai şi trezindu-mi prin asta o urmă de simpatie, îi cedează venerabilei locul cu replica: Dacă m-aţi fi rugat, evident v-aş fi cedat locul! Definitiv convins de onestitatea tinerei întorc capul, convins că s-a terminat parodia când aud vocea tipei: Deşi, eu am probleme, habar nu aveţi ce probleme am eu de fapt...etc,etc. Prima mea reacţie a fost de mirare ca apoi să izbucnesc, vorba aceea, aiurea în tramvai, în râs. Ce mă amuza era lipsa de demnitate a acelei femei care deşi cedase locul unei femei care, dincolo de faptul că procedase incorect, putea totuşi să îi fie mamă. Demnitatea şi educaţia ei se oprise la egoismul ei particular. Uite ce bună sunt eu, mizerabilo! Vai de mine, dar stai jos!
Genul acesta de atitudine este generalizată în ţara asta. Ne imaginăm că avem drepturi doar pentru a le folosi. Buna educaţie este un demers inutil la un popor ce caută doar avantaje şi profit nemuncit. Pleaşca invocată de această tânără dezamăgire a politicii, dl. Theodor Paleologu care cu tot C.V.-ul lui megaultraextravagant se dovedeşte doar de un servilism nedemn de numele ce îl poartă, această pleaşcă este esenţa dorinţelor unui întreg popor. De la obţinerea prin orice mijloace a unui loc în tramvai, chiar cu riscul de a fi nesimţit în faţa unui pensionar (şi nu scuz această categorie, din contră, voi reveni la ei adesea, pt că pensionarul de Bucureşti este o specie demnă de Atlasul de Mitocănie Urbană promovat de Guerilla) care dincolo de atitudinea deseori tupeistă, merită măcar respectul vârstei, până la marea corupţie, de la orice bere primită gratis , la fetele care se combină cu bogătaşi (de parcă asta nu ar fi tot o formă de prostituţie!) şi exemplele sau contrastele pot continua, pleaşca asta ne înveninează vieţile. Situaţia economică precară nu poate motiva dorinţa acestui popor de a avea totul gratuit. Iar exemplul concertului Bryan Adams de anul trecut, organizat în parcul Izvor de Sorin Oprescu, gratuit, deci pleaşcă naţională nu? spune multe pentru că niciodată nu am văzut manelişti la un concert rock până atunci. Dar ce nu facem noi de dragul gratuităţii?
Am coborât din tramvai. Am spus că fac 4 staţii până acasă. În termeni reali asta înseamnă 20 de minute de plimbare. Să mai spun cine a coborât cu mine în staţie? Oare amândouă este cuvântul nimerit?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu