luni, 13 aprilie 2009

în aşteptare

Am ascultat mica ieşire a dlui Băsescu despre Basarabia şi am rămas uluit de ce titrează presa românească. Care nu ştie citi din vorbele sau subtilităţile unui om de stat. Pentru că a omis exact esenţialul.
Băsescu a zis, citez din memorie şi nu greşesc mult: mă interesează nu Voronin ci 4 milioane de români , cetăţeni ai Republicii Moldova, parte a acestui popor. Statul român afirmă, cu întârziere dar hotărât, prin preşedintele lui, că acei moldoveni sunt ai noştri. E prima oară când simt respect pentru Traian Băsescu din 2005 când îi replica delegatului rus la Consiliul Europei care întreba ceva despre trupele americane din România aşa: You stayed in Romania for 20 years and we never ask you why?
Dincolo de greşelile de engleză şi de inexactitatea cronologică, ( armata sovietica a stat în România din 1944 până în 1958) Băsescu a pus o chestiune de fond atunci şi a făcut-o din nou. Afirmaţia că moldovenii sunt parte a poporului român, dincolo de Uniunea Europeană, NATO, democraţie sau dictatură, o iau ca un act de curaj în situaţia complicată a lumii cu care trăim. Măcar acum!
Mâine va ţine un discurs în Parlament despre şi exclusiv despre Moldova. Sunt în aşteptare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu