Amintiri din copilăria lui noiembrie mort

Recitind eu postarea mea despre cutremur, am realizat că am promis o poveste cu umbrele. Amintirea mi-a fost întărită de slaba campanie ce se face pentru europarlamentare. Mesajele leşinate pentru aceste alegeri nici măcar nu mă mai scot din sărite. Partidul de rezonanţă băsesciană crede că tema asta a familiei are vreun impact însă e departe de ideea bună cu dirigintele ocupat cu referendumul de acu 2 ani.
Tot de la ei mi-a căzut în mână ceva pliant în care acel minunat TRU (jurnalist prost care acum îşi primeşte recompensa pentru linguşelile ultimilor ani, da, acel om care nu a putut înţelege noţiunea de de politică editorială a Cotidianului, revoltându-se pentru faptul că redacţia acelui ziar i-a cerut să aleagă între scris şi politică) promite că ne va fi bine şi ok, etern şi monoton slogan de campanie ridicolă iar Monica Macovei că va lupta împotriva corupţiei. Am zis, hopa! doamna Macovei merge în Parlamentul European să facă treabă. Totuşi, dilema mea e următoarea, de ce de acolo? Eu nu sunt un om priceput în ale anchetelor dar credeam că dacă vrei să lupţi contra corupţiei, stai în Bucureşti, devii membru al comisiei juridice din ceva cameră a parlamentului nostru, dacă tot ai refuzat postul de ministru al justiţiei, şi lupţi de-aici. Apoi m-am clarificat, acum în creierul meu este o imagine clară şi inocentă: călăreaţa pe cal alb a legii, zâna măiastră a codurilor penale, ea, cea care în 2005 a luat practica numirii procurorilor importanţi de la C.S.M., rezervând-o pentru sine (şi e dureroasă în bărci şi vizibilă pentru orice om care ştie alfabetul şi aritmetica, această măsură), cea mai Monica din România, mai tare decât Bârlădeanca şi să nu zic, Columbeanca, vrea să stârpească actele de corupţie din toată Uniunea. Mai precis pe cele din Danemarca, şi Suedia, şi Finlanda! Că doar trebuie să fie o minciună sfruntată informaţia că nu prea găseşti corupţi pe acolo, ştie ea!
Cazul Stolojan este demn de menţionat dacă tot vorbesc despre băsescieni. Acest personaj sinistru al politicii româneşti, uşor parfumat cu arome de securist şi niciodată menţionat în discursurile anticorupţie ale colegilor de partid (şi menţionez că fac această afirmaţie bazat pe nişte articole de acum doi ani unde cu seninătate, se povestea cum domnul consilier pe atunci la Cotroceni, deţine hoteluri de milioane bune de euro pe Valea Prahovei, din ce bani? întreb şi eu ca naivul, din salariul de la Banca Mondială s-ar spune, dar cât a putut fi şi acela încât să ajungi investitor major în cea mai importantă zonă turistică a României?). Acest Robocop al scenei politice româneşti, mater lacrimosa al renunţărilor la candidaturi, spune că va lupta pentru situaţia economică a amărâtei naţiuni valahe. Păi de ce n-a făcut-o cât era prim ministru? Eu am trăit acel an al marii guvernări neocomuniste Stolojan dar nu îmi aduc aminte să o fi dus bine, ai mei nu îşi amintesc nici atât. Lumea a dus-o mai bine în vremea lui Isărescu, ceva ceva în timpul lui Năstase şi oarecum ok sub Tăriceanu. Mitul Stolojan prim ministru, ajuns aproape unul fondator al României contemporane, este fals dar construit cu migală şi ipocrizie.
Trec repede de poeziile vadimarde cu iz de gigi şi ajung la liberali. Acest partid pe care odinioară îl simpatizam, ceea ce începe să fie o amintire, a umplut Bucureştiul cu bannere pe care scrie că Europa este liberală. Crin stă în mijlocul candidaţilor, frumuşel cum e el, zâmbitor şi cuminte, înconjurat de alte surâsuri diafane dacă nu chiar comice. Se zice că oamenii superiori zâmbesc mereu, poate asta vor să arate ei. Însă onor perdantul în cursa pentru parlament şi cea pentru preşedenţia C.J. Satu Mare, Ovidiu Silaghi, ministru de turism în care calitate a făcut aproximativ nimic, nu îmi poate inspira prea multă superioritate. Nu îl pot uita intrând în barul teatrului din Satu Mare, arogant şi prost, pe lângă zvonurile despre o fabuloasă avere cam nejustificabilă. Însă din nou am dileme. Bun, vorbind principial, Uniunea Europeană este un produs al democraţiilor şi filosofiilor liberale. Dar mesajul lor se referă oare la chestiuni atât de profunde, merg oare strategii P.N.L. până la Locke şi Thomas Morus? Nu cred şi de aceea sloganul lor este unul mincinos. Europa este populară în primul rând, apoi socialistă. Grupul liberal este al treilea ca mărime şi extrem de insignifiant ca activitate şi vizibilitate politică.
Stau în Rahova, ergo stau în sectorul 5. Pentru un om care stă pe aici asta înseamnă că Vanghelie spune că avem nevoie de oameni ca Severin. Tristă ţara în care Marean recomandă un fost ministru de externe, fost preşedinte al O.S.C.E., urâtă şi murdară ţara unde în noiembrie 2008 acelaşi primar de sector garanta pentru Ecaterina Andronescu, rector al Politehnicii. Un analfabet care recomandă un profesor universitar se aseamănă cu Liiceanu care îl recomandă pe Băsescu iar asta spune multe şi aproape tot.
Anul trecut am avut onoarea de a mă implica în campania electorală a unui uninominalizat. Persoana sau partidul sunt irelevante în contextul de faţă. Acea experienţă mi-a dat subiectul unei comedii pe care dragul meu Vladuţ, cu care stateam la un cort, probabil o mai aşteaptă. Am mai afirmat că pensionarul bucureştean generic merită un loc în Atlasul de Mitocănie al celor de la Guerilla. Într-o zi oarecare am fost sunat de cineva din stafful de campanie: venim cu umbrele! Eram singur la cort şi învăţat deja cu ce înseamnă asta când ai de dat brichete şi pixuri, l-am sunat urgent pe Vlad să vină să mă ajute. Au ajuns umbrelele dar le-am ascuns bine în fundul cortului, conştient fiind că dacă vede careva ce am acolo voi fi linşat la propriu. Între timp au mai apărut 6 sau 7 tineri care munceau mai intens pentru acea campanie şi am calculat noi că am fi de ajuns pentru lupta ce se pregătea cu oamenii din cartierul Pajura. Un calcul prost. După ce s-a aflat că distribuim umbrele, coada a devenit imensă, agresivă, nesimţită. M-am simţit umilit că sunt român. Doi oameni sprijineam cortul să nu cadă, alţii 5 dădeau pliantele şi umbrelele. A apărut şi Vlad, părea îngrozit la modul comic de ce vedea. Oamenii, mai ales pensionari, aproape se băteau pentru a ajunge în faţă. Scenă caragialistă cu final trivial. Umbrelele s-au terminat, băieţii din stafful de campanie au plecat iar eu cu Vlad a trebuit să suportăm pentru încă ceva ore privirile mustrătoare ale bătrânilor care treceau pe lângă cort şi ne întrebau cu un aer neîncrezător:
- Mai aveţi umbrele?
- Nu!
- Hai că ştiu că mai trebuie să aveţi!
- Nu domnule/doamnă! Chiar nu mai avem.
- Hai nu vă mai faceţi, precis v-aţi ţinut şi vouă câteva!
Iar eu nesimţit cum arar îmi stă în fire:
- Da, uite, am ţinut una pentru mine, dar e a mea şi de-a dracu nu o dau!
Umbrela mea am dat-o până la urmă domnului de la fast food. Rămăsese poate singurul personaj simpatic din zonă. Dacă îmi amintesc bine şi Vladuţ a dat-o pe a lui aceluiaşi om.

Long time, no bloggin'

Da, au trecut 13 zile de când nu am scris. Poate e încă un semn al inconsecvenţei mele dar să fim serioşi, despre ce să scrii de Paşti? Nu am mers acasă în minivacanţa oferită cu atâta generozitate de Universitatea din Bucureşti (o vineri şi o marţi în plus) dar cel puţin culinar mă bucur pentru că mi-a adus Cristi Grecu pachet şi mă sictirisem de mâncarea asta pascala după două zile. Dacă mergeam şi în Satu Mare mă oboseam de ea din start. Dar astea sunt dilemele mele gastronomice, cu siguranţă sunt plictisitoare.
Totuşi 13 zile trebuie să însemne ceva. Da! A fost eliberat Becali. Eu cred că ăia cu maneaua "Free Gigi" merită felicitaţi. E aportul lor direct. Ca muzicant ştiu că e greu să scoţi atât de repede o piesă, să o orchestrezi, să îi faci clip. Lansarea pe piaţă e cea mai simpla, ai YouTube şi manelişti, cred că este suficient. ( A propos de asta, sunt curios când va apărea la OTV primul manelist care va da în judecată YouTube pentru difuzarea clipului fără acord :)) ). Mie îmi era milă totuşi de săracul Zmărăndescu în toată afacerea asta. El a fost uitat la puşcărie, exact el care, în definitiv, nu face altceva decât să execute ordinele gigiste. Ce cădere de pe raft, ieri contracandidatul Elenei Udrea în sectorul 6, zona "dăm mici gratis la Moghioroş", azi în închisoare. E grea politica, mai ales dacă o faci cu Gigi!
Şi rămân la el. Vadim, mare şmecher, i-a dat clemenţa şi locul doi pe lista europarlamentarelor. Cornelache ştie ce face când manevrează chestia asta. E ultima lui şansă de a poza ca salvator în contextul inventatei crize mondiale. Singur n-are curaj şi atunci şi-a luat tovarăş de drum pe mult-înainte-scuipatul-de-el-înşuşi, Becali. Pentru că, oricâtă memorie scurtă aş avea eu, nu pot să nu îmi amintesc cu un zambet prelung pe chip, cum se înjurau reciproc aceşti doi adevăraţi gentlemani ai politicii româneşti. Bine, şi eu sunt mai inocent, uit ceva esenţial. Replicile lor sunt din seria conflict PSD-PDL care fură mai mult, noiembrie 2008, în campania electorală. Dacă mă uit acum la chestia aia numită Guvern, arată la fel. La urma urmei aberaţia PSD-PDL condusă de Boc este cam şi aproximativ egală cu Vadim-Becali. ( Cunoscătorii vor aprecia faptul că în realizarea paralelei am respectat ordinea stânga-dreapta de doi lei ce caracterizează atât monstruoasa şi hilara coaliţie de guvernare precum şi alăturarea celor două maimuţe).
M-am mai gândit la ceva în zilelea astea 13. La banii Ioanei Băsescu. Dar absolut întâmplător în urma unei discuţii la o masă, cu Vali care ştie cât trebuie să îţi munceşti curu' ca să scoţi nişte bani. Calculasem, ştiind preţurile de pe piaţa muzicală, cam cât câştigase Bodo (Proconsul, ex-ginere prezidenţial) în timpul căsătoriei cu fata băsesciană. Cu foarte multă indulgenţă (îi pusesem eu concerte din burtă şi drepturi de autor pe care nu cred că le are) ieşise ceva pe la un maxim 300.000 de euro, asta cu corolarul că nu a trăit şi deci nu a cheltuit nimic în acei ani de căsnicie. Nu vreau să par cârcotaş, dar Ioana Băsescu a afirmat că a obţinut bani după divorţ. Vreau şi eu aerul pe care l-au mâncat, îmbrăcat, fumat, băut acei ani acest cuplu. Pt. că fata zicea că exact cu acei bani plus încă ceva şi-a luat penthouse de 800 de mii de euro şi eu nu reuşesc nicicum să pun diferenţa, nici acceptând că nu a mers cu maşina sau nu şi-a cumpărat un Danone 3 ani. ( Iar cărţi cu siguranţă nu a luat, nu par fetele Băsescu genul!).
Şi a mai fost un cutremur. Dar şi cutremurul ăsta e prost a dracului. Păi sâmbătă seara la 8 se vine? Cutremurul cu respect faţă de sine are loc în timpul unui discurs aberant al lui Băse din Parlament, da, ca ăla ultimul, când a făcut gafe afirmând fără vreo dovadă că alegerile din Moldova au fost fraudate. ( Nu că n-ar fi fost, dar asta este în termenii lui Vali Stan, amestec în treburile interne ale unui stat suveran, iar un preşedinte, oricât ar fi el al României, trebuie să respecte nişte norme internaţionale de diplomaţiei). Sau vine şi el la eliberarea lui Becali. Ori, atunci când Boc, depăşit de criză, începe vechiul refren al moştenirii guvernării anterioare. Sau când tot Boc interzice plata unor actori bătrâni care cumulează funcţii. De ce nu, când Boc vrea să fie plătiţi profesorii de liceu precum plutonierii cu 12 clase şi 6 luni de pregătire. Sau când, maxima lui Boc, repolitizăm prin lege toată administraţia, că oricum e politizată şi măcar să fie legal.
Am găsit în Gândul de mâine, ediţia online, un interviu cu Rebengiuc. Vorbeşte şi despre pleaşca mea din tramvai şi despre lupta umbrelelor pe care o voi povesti în viitoarea postare. Spune de ele indirect, vorbind despre o stare generalizată de spirit a românilor. L-am văzut o dată aici, era cu Mariana Mihuţ de mână, pe Victoriei. Data viitoare când îi văd o să fac ceea ce regret că n-am făcut atunci, cred că o să le pup mâna.

Tori Amos "Ruby through the broken glass"

Tocmai am citit un sondaj Insomar. Ascultând ce scrie în titlul postării. Eram tot într-un fel de călătorie pe site-uri de ştiri.
Nu mai cred în sondaje prea tare. Doar în măsura în care vor să dea un trend opţiunilor politice ale mulţimii. Dar, dincolo de asta, acest sondaj apărut din câte văd astăzi, e ora 16 când scriu, în minunata duminică a lui 12 aprilie, acest sondaj îmi ridică nişte semne de întrebare. Pornesc de la ideea că Insomar, după gafa monumentală din toamnă când a anunţat victoria pedeilor cu 36 din voturi, contrazisă de numărarea voturilor, nu mai riscă să se decredibilizeze cu anticipări manipulate, dându-i o marjă mai mare de încredere măcar în ce priveşte această situaţie.
E trist. Vadim intră în Parlamentul European şi, atenţie, chestionarul a fost făcut înainte de a se anunţa participarea gigismului pe listele P.R.M.. Elena Băsescu ia 6 procente şi duce Dorobanţii la Bruxelles. În rest aceleaşi cote variabile şi din nou, atenţie, liberalii sunt la 15%. Păi este paradoxal. P.N.L. scade fiind în opoziţie, când la putere se află prim-ministrul acela nanic care spune că nu ştie nimic din guvernul ce îl prezidează? Opoziţia scade în momentul când acelaşi guvern blochează salarii, taie burse şi discută despre suspendarea reducerilor pentru studenţi? Să fiu naiv şi să cred asta?
Aş putea să termin postarea asta aici. Să rămân cu retorica în gât. Şi să continuu să o ascult pe Tori fără a-mi bate capul cu ce se mai întâmplă într-o lume în care democraţia ia bătaie de la kaghebişti deghizaţi în miliţieni basarabeni, o lume unde Uniunea Europeană legitimează prin tăcere, şi nu doar, un regim nu atât imoral cât criminal. Dar acest sondaj mai are o parte extrem de interesantă ce te pune pe gânduri serioase. Ea se numeşte cota de încredere în politicieni. Ei, aici vine surpriza. Acest P.N.L. în scădere are un leader care sare de la 16% la 32. Păi, cum? Nu urăşte lumea pe liberalii aceştia răi? Dar nu, Băsescu cade de la 57 la 43 şi Crin Antonescu ajunge în faţa lui Geoană, Boc, Stolo. Să zicem generic, cu excepţia lui Traian, Antonescu devanseză cam tot F.S.N-ul. Doar Oprescu are mai mult dar să nu uităm, ştim că Oprescu nu doar că nu candidează dar îl şi sprijină pentru Cotroceni pe amicul său liberal.
Dincolo de reaua intenţie a celor care au încercat o nouă manipulare printr-un sondaj făcut incorect, ceva a reuşit să pătrundă până la noi. Se poate! Putem alege altceva, un om care nu a turnat la securitate, care nu este fiul unui general de securitate. Poate anul acesta Traian Băsescu nu va reuşi să joace comedia din 2004 când victimiza acest popor trist: Ce destin are acest popor să trebuiască să aleagă între doi comunişti! Nu ştiu câte calităţi reale are domnul Antonescu. Dar cel puţin una are, nu vine sub nici o formă din acel sistem ce nu vrea să ne părăsească. Măcar pentru asta ar trebui să ne gândim un pic mai mult unde punem ştampila aceea. Măcar pentru asta să ne fie Basarabia model; să spunem nu unui model autoritar pe care îl iubeşte cu atâta admiraţie Băsescu, trăgând cu ochiul lui şui spre Kremlin.
Tori îmi cântă piesa. E pusă pe repeat. Între versuri şi pian poate se iveşte o urmă de speranţă.